Nuscu, ri sera pari nu
rignantu:
‘sta montagna a nu tronu rassomiglia,
ti guardi attuornu tu pù miglia
e miglia
e po’ t’adduormi, suonni
e fai sunnà.
Stu cielu ri cristallu ti
‘ncurora,
cienti luciunu ru stellu
stu lluci e quest’ombrasi’
cchiù bellu,
n’atu cielu ‘sta valla
pari a mme.
Parunu stellu stu lluci
luntanu…
che tappetu trapuntu r’argientu
e oru!
Ma qualu rre pussedu stu
tesoru
chi Ddiu criavu, Nuscu,
attuornu a tte?
Sienti che paci e che
silenziu roci…
nun si movu nu ramu né na
fronda
pari ‘na sinfonia stu nonna-nonna
mo li grilli cantanu pu’
tte!
Voci luntanu arrivano a
lu coru:
ccanti campagnoli…voci
amicu,
pu ru ccampagnu spoglianu
ru spicu,
vulessu chianti…ma chi sa
pucchè.
Cu st’addoru ri fienu mo
mutùtu
‘sta mente ri risordi mo
si pasci;
stu lluci ri caticatasci
sbandatu e fiocu stu
punzieru va.
Quiru gruppu ri luci
cchiù vicinu
lu Carru ri l’Orsa Minoru,
a quiri cari muorti fannu
onoru:
lu Campusantu nuostu
staci llà.
Sponta la luna: mi pari
na perla
staci ascennu mo ra nu
tesoru;
si staglianu luntanu, a
stu chiaroru,
ru mmuntagnu turchinu
attuornu a tte.
Ognunu ri quist’arberi
stasera
mo si profila: pari nu
cristianu;
songu li rami com’a tanta
manu
mo stesu ‘ncielu pù ti
salutà.
E’ nu melettu anticu
questa via…
‘ncoppa quistu merlettu…che
ricami!
Luna r’argientu e l’ombra
ri li rami
vi’ che disegnu riccu
fannu qua.
Nuscu, ri sera, pari nu
rignantu
ri ‘sta vallata si’ l’imperatoru!
Che silenziu e che paci
mo assaporu,
caru paesu miu, guardannu
a tte!
Agostino Astrominica