Nuscu ri sera

 

 

 

Nuscu, ri sera pari nu rignantu:

‘sta montagna a nu tronu rassomiglia,

ti guardi attuornu tu pù miglia e miglia

e po’ t’adduormi, suonni e fai sunnà.

 

Stu cielu ri cristallu ti ‘ncurora,

cienti luciunu ru stellu

stu lluci e quest’ombrasi’ cchiù bellu,

n’atu cielu ‘sta valla pari a mme.

 

Parunu stellu stu lluci luntanu…

che tappetu trapuntu r’argientu e oru!

Ma qualu rre pussedu stu tesoru

chi Ddiu criavu, Nuscu, attuornu a tte?

 

Sienti che paci e che silenziu roci…

nun si movu nu ramu né na fronda

pari ‘na sinfonia stu nonna-nonna

mo li grilli cantanu pu’ tte!

 

Voci luntanu arrivano a lu coru:

ccanti campagnoli…voci amicu,

pu ru ccampagnu spoglianu ru spicu,

vulessu chianti…ma chi sa pucchè.

 

Cu st’addoru ri fienu mo mutùtu

‘sta mente ri risordi mo si pasci;

stu lluci ri caticatasci

sbandatu e fiocu stu punzieru va.

 

Quiru gruppu ri luci cchiù vicinu

lu Carru ri l’Orsa Minoru,

a quiri cari muorti fannu onoru:

lu Campusantu nuostu staci llà.

 

Sponta la luna: mi pari na perla

staci ascennu mo ra nu tesoru;

si staglianu luntanu, a stu chiaroru,

ru mmuntagnu turchinu attuornu a tte.

 

Ognunu ri quist’arberi stasera

mo si profila: pari nu cristianu;

songu li rami com’a tanta manu

mo stesu ‘ncielu pù ti salutà.

 

E’ nu melettu anticu questa via…

‘ncoppa quistu merlettu…che ricami!

Luna r’argientu e l’ombra ri li rami

vi’ che disegnu riccu fannu qua.

 

Nuscu, ri sera, pari nu rignantu

ri ‘sta vallata si’ l’imperatoru!

Che silenziu e che paci mo assaporu,

caru paesu miu, guardannu a tte!

 

                                            Agostino Astrominica