NOZZU   R'ARGIENTU

 

 

Ra Napuli, riggina ri stu maru,

oj Nuscu, ti purtai nu fioru caru,

era pu' mme stu fioru la mia sposa,

bella com'a na rosa.

 

I' li rucietti. - Giura 'nnant'a Ddiu

ri vulè bbenu a stu paesu miu;

quera bella città addò tu si' nnata

iu l'haggi sempu amata! -

 

Saglièvami ‘ncarrozza chianu chianu,

tu, Nuscu, cumparisti ra luntantu;

la sposa mia, cu amoru e sentimentu,

feci stu ggiuramentu.

 

Quannu ddui sposi assai si vonnu benu

lu stessu sangu scorru 'int'a ru vvenu:

la speranza, la gioia e lu duloru

so' un'anuma e unu coru.

 

Vintiquatt'anni ra quiru mumentu

songu passati mo com'a lu vientu;

oj Nuscu, penza a tte cu nustargìa

questa cumpagna mia.

 

Sì, fu sinceru quiru ggiuramentu,

mo festeggiamu ru nnozzu r'argientu;

mo nui vulamu a tte, si a Ddiu piaci,

pu' assapurà la paci.

 

Sta casa nosta è vecchia, ma che ddici?

nui puru simu viecchi, ma filici;

st'amoru nuostu binirici, o Ddiu,

a stu paesu miu. 

 

                                                                Agostino Astrominica