(Libera traduzione de “Il lupo e l’agnello" di Fedro”)
Eranu arruvati a lu stessu vaddronu
lupu e aiunu: s’abbuvuravanu.
Era lu lupu appustatu a n’ammondu,
a cap’abbasci l’aiunu. Ra l’angarizia,
lu cannarutu e malandrinu trova
na bona scusa pu si ngazzà.
-Pucchè, rissu, qua l’acqua mó mi ndruovuli
mendri stongu a bevu? E lu lanusu, pallidu:
-Comu pozzu, ri grazzia, o lupu ndruvularila
si a me arriva roppu ca tu vivi la bevanda?-
All’evidenza lu lupu s’arrunnivu.
Ma pó: -songu sei misi ca mi spruobbuchi
e m’accimiendi.- Ma si nunn’eru mangu natu!
Fa quiru. E l’atu: -Fu pàtutu, mannaggia,
a sbrugugnarimi!- Li zomba nguollu,
lu scanna, lu strascina e pó lu mangia.
Sta favula è scritta pu quera gendu
ca cu scusu malutratta l’i nnucendi.
PietroRusso