Per ricordo della bella serata trascorsa in casa Ciciretti il 1/09/1961 col caro Peppino ed altri simpatici parenti ed amici.
Casa Ciciretti
Ogni ppreta è nu ricordu
A la casa ri st’amicu,
quiri tiempu bellu anticu
pari comu fossu mo.
Si ‘nci penzu e chiuru l’uocchi
Qua mi vecu guagliunciellu,
vecu ancora Pippiniellu
piccirillu com’a mme.
Quanta juochi!…”Li surdati”…
“li briganti e mariuoli”…
oj Pippì, tu ti cunzuoli
si ‘nci pienzi puru tu.
Qua zi’ Olimpia sentu ancora,
tantu cara, tantu bella:
‘nci purtava la marennella…
i’ la vecu ancora qua.
Qua ro’ Stefanu punzusu
Guardava cu’ ttimoru
Ma era n’omu assai ri coru
E nu’ ru facea capì.
Miezu seculu è passatu:
oj Pippì, lu tiempu vola,
resta mo na cosa sola
chi giammai nun po’ murì.
‘Nc’è rumastu lu
punzieru,
stu ricordu mai nun moru;
‘ncè rumastu int’a
lu coru
quera stessa ggiuventù.
Pippinì, guardati attuornu:
tu ti sienti com’allora!
Guarda qua, si joca ancora
Mo a sta casa attuornu a tte!
Sienti si’ sti nipotini
Chi ti fannu compagnia,
tra sti juochi e st’alligria
si’ guaglionu puru tu.
Oj Pippì, mo cchiù nun simu
Guagliuncielli com’allora,
ma i’ ti vogli bbenu ancora
com’a tannu, criri a mme!
Agostino Astrominica