Per ricordo della bella serata trascorsa in casa Ciciretti il 1/09/1961 col caro Peppino ed altri simpatici parenti ed amici.

 

                                     

Casa Ciciretti

 

 

Ogni ppreta è nu ricordu

A la casa ri st’amicu,

quiri tiempu bellu anticu

pari comu fossu mo.

 

Si ‘nci penzu e chiuru l’uocchi

Qua mi vecu guagliunciellu,

vecu ancora Pippiniellu

piccirillu com’a mme.

 

Quanta juochi!…”Li surdati”…

“li briganti e mariuoli”…

oj Pippì, tu ti cunzuoli

si ‘nci pienzi puru tu.

 

Qua zi’ Olimpia sentu ancora,

tantu cara, tantu bella:

‘nci purtava la marennella…

i’ la vecu ancora qua.

 

Qua ro’ Stefanu punzusu

Guardava cu’ ttimoru

Ma era n’omu assai ri coru

E nu’ ru facea capì.

 

Miezu seculu è passatu:

oj Pippì, lu tiempu vola,

resta mo na cosa sola

chi giammai nun po’ murì.

 

‘Nc’è rumastu lu punzieru,

stu ricordu mai nun moru;

‘ncè rumastu int’a lu coru

quera stessa ggiuventù.

 

Pippinì, guardati attuornu:

tu ti sienti com’allora!

Guarda qua, si joca ancora

Mo a sta casa attuornu a tte!

 

Sienti si’ sti nipotini

Chi ti fannu compagnia,

tra sti juochi e st’alligria

si’ guaglionu puru tu.

 

Oj Pippì, mo cchiù nun simu

Guagliuncielli com’allora,

ma i’ ti vogli bbenu ancora

com’a tannu, criri a mme!

 

                                        Agostino Astrominica